rățoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊
Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. –
Rață +
suf. -oi.rățoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV.
Refl. (
Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. – Din
rățoi1.rățoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rățói1 s. m.,
pl. rățói, art. rățóiirățoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!rățoí2 (a se ~) (
fam.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se rățoiéște, imperf. 3
sg. se rățoiá; conj. prez. 3
să se rățoiáscărățoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊
Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. —
Rață +
suf. -
oi.rățoi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RĂȚOÍ2, rățoiesc, vb. IV.
Refl. (
Fam.) A se răsti la cineva, a amenința pe cineva. — Din
rățoi1.rățoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)rățóĭ m., pl. tot așa (d.
rață. Masculu rațeĭ. (Are pene mult maĭ frumoase de cît [!] rața, afară de cazu cînd e alb, și niște pene micĭ răsucite ca un inel deasupra coadeĭ).
rățoì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)rățoì v. a se îngâmfa, a se fuduli:
cum te rățoești la soare fudul cu a mele pene ? AL. [Tras din
rățoiu, cu aluziune la umbletu-i fățăitor].