râvnă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie.
2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. – Din
râvni (derivat regresiv).
râvnă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)rấvnă s. f.,
g.-d. art. rấvnei; pl. rấvnerâvnă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)râvnă f. ardoare, zel. [Slav RĬVĬNŬ, zelos].
râvnă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RẤVNĂ, râvne, s. f. 1. Imbold lăuntric puternic, pornire aprinsă spre ceva, însuflețire în muncă; sârguință, silință, zel. ♦ Ardoare, evlavie.
2. Dorință aprinsă pentru ceva; poftă. — Din
râvni (derivat regresiv).