râu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă într-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc.
2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦
Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊
Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop.
3. (La
pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. –
Lat. rivus.râu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)râu s. n.,
art. rấul; pl. rấurirâu (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)râu n.
1. curs de apă ce se varsă într´un fluviu sau într´alt râu;
2. fig. torent:
râuri de cântări EM.
un râu falnic de lumină se revarsă peste munte AL.;
3. pl. flori cusute (în linii șerpuitoare) pe iile țărancelor. [Lat. RIVUS],
râu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÂU, râuri, s. n. 1. Apă curgătoare (permanentă) formată din unirea mai multor pâraie și care se varsă înțr-un fluviu, în alt râu, într-un lac etc.
2. P. anal. Cantitate mare de lichid care curge; torent, val. ♦
Fig. Șir, coloană, mulțime de oameni în mers. ◊
Expr. Râuri-râuri = în număr mare, fără sfârșit; potop.
3. (La
pl.) Cusătură în linii șerpuitoare, care împodobește mânecile, de la altiță la manșetă, și piepții cămășilor de la costumul național. —
Lat. rivus.