râcâitură(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) RÂCÂITÚRĂ,râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] – Râcâi + suf. -tură.
râcâitură(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) râcâitúră(-câ-i-) s. f., g.-d. art. râcâitúrii; pl. râcâitúri
râcâitură(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) RÂCÂITÚRĂ,râcâituri, s. f. Râcâire. [Pr.: -câ-i-] — Râcâi + suf. -tură.