râcâială (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [
Pr.:
-câ-ia-] –
Râcâi +
suf. -eală.râcâială (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)râcâiálă (-câ-ia-) s. f.,
g.-d. art. râcâiélii; pl. râcâiélirâcâială (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)RÂCÂIÁLĂ, râcâieli, s. f. Râcâire, râcâit, râcâitură. [
Pr.: -
câ-ia-]. —
Râcâi +
suf. -eală.