pieptenel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PIEPTENÉL, pieptenei, s. m. (
Pop.) Pieptănuș (
1). –
Pieptene +
suf. -el.pieptenel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pieptenél v. pieptănélpĭeptenel (Dicționaru limbii românești, 1939)pĭeptenél n., pl.
eĭ (d.
pĭeptene). Perie de metal de peptănat lîna după ce a fost dărăcită. Sînt doŭă și se compun, în general, dintr´o bucată de lemn cu mănunchĭ, acoperită cu pele [!] din care ĭese [!] niște vîrfurĭ îndoite (fr.
carde). – În Mold.
peptănáș și
peptănúș, în Mold. nord și
foșalăŭ. V.
darac, raghilă.