pătăchie (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
pătăchíe, pătăchíi, s.f. (reg.) 1. par, ciomag; nuia groasă. 2. femeie urâtă.
pătăchie (Dicționaru limbii românești, 1939)
pătăchíe f. (ngr. patagí și pátagos, zgomot, tărăboĭ, d. patásso, bat, cĭomăgesc). (Mold. Munt. Prăjină, toroĭpan, toropală: fugĭ de aicĭ, că te ĭaŭ cu pătăchia! Munt. Dun. Nuĭaŭa de care e legată o undiță la pescuit. Fc. Prăjina cu care se aprind și se sting lumînările la policandre în biserică. V. dîrjală, păleață, premeteală, stică.