pătrat - explicat in DEX

pătrat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (În sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. – Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).

pătrat (Dicționaru limbii românești, 1939)
pătrát și (est) patrát, -ă adj. (d. patru, după lat. quadratus, d. quattuor, patru). Care are patru laturĭ egale formînd patru unghĭurĭ drepte: o curte pătrată (pop. în patru colțurĭ). Geom. Metru pătrat, suprafață cu laturile de un metru. S. n., pl. e. Cŭadriláter cu 4 laturĭ și 4 unghĭurĭ drepte: suprafața unuĭ pătrat se află înmulțind o lature [!] cu ĭa [!] însășĭ (V. cub). Aritm. Rădăcina pătrată a unuĭ număr, număr care, înmulțit pin [!] el însușĭ, reproduce număru dat. S. n., pl. e. Produsu unuĭ număr înmulțit cu el însușĭ: a rîdica [!] o cantitate la pătrat. Arm. Careŭ, trupă de infanterie așezată în formă de pătrat cu patru fronturĭ: călărimea mamelucilor nu putu rupe pătratele luĭ Bonaparte. Figură pătrată (la dans, la un desemn pe o haĭnă ș. a.).

pătrat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pătrát¹ (pă-trat) adj. m., pl. pătráți; f. pătrátă, pl. pătráte

pătrat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pătrát² (pă-trat) s. n., pl. pătráte

pătrat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pătrat n. 1. cuadrilater cu laturi egale și unghiuri drepte: pătratul unui număr, produsul acelui număr prin el însuș; 2. careu. ║ a. ce are forma unui pătrat: odaie pătrată.

pătrat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂTRÁT, -Ă, pătrați, -te, s. n., adj. I. 1. S. n. Patrulater cu laturile egale și cu unghiurile drepte. ◊ (Rar) Pătrat de tipografie = pătrișor. 2. Adj., s. n. (Obiect) care are forma de pătrat (I 1) sau, p. ext., de cub, de paralelipiped. ◊ Metru (sau decimetru etc.) pătrat = unitate de măsură pentru suprafețe, echivalentă cu aria unui pătrat cu latura de un metru (sau de un decimetru etc.). ◊ Expr. Cap pătrat = om mărginit. 3. S. n. Șir, grup de obiecte, de ființe etc. care sunt așezate în formă de pătrat (I 1); careu. II. (Mat.) 1. S. n. Produs obținut prin înmulțirea unui număr cu el însuși; număr ridicat la puterea a doua. ◊ Pătrat perfect = număr întreg și pozitiv, a cărui rădăcină pătrată este tot un număr întreg. 2. Adj. (în sintagma) Rădăcină (sau rădăcina) pătrată (a unui număr) = număr sau expresie algebrică care, înmulțită cu sine însăși, reproduce numărul sau expresia algebrică dată. — Din patru (După lat. quadratus, it. quadrato, germ. Quadrat).