păstru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PẮSTRU s. m. 1. (
Înv. și
reg.) Persoană sau colectivitate care păstrează ceva, care face să dăinuiască.
2. (
Fam.) Închisoare. – Din
păstra (derivat regresiv).
păstru (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pắstru m. V.
păstrăv.păstru (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pắstru, n., fără pl. (d.
a păstra).
Rar. Păstrare, economie.
păstru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pắstru1 (persoană) (
înv.,
reg.)
s. m.,
art. pắstrulpăstru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pắstru2 (păstrare, închisoare) (
pop.)
s. n.,
art. pắstrulpăstru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păstru n. economie:
știe a trăi cu păstru PANN. [Abstras din
păstrà].
păstru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PẮSTRU s. m. 1. (
înv. și
reg.) Persoană sau colectivitate care păstrează ceva, care face să dăinuiască.
2. (
Fam.) închisoare. — Din
păstra (derivat regresiv).