păstorit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesiunea de păstor (
1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. –
V. păstori.păstorit (Dicționaru limbii românești, 1939)păstorít n. (d.
a păstori). Ocupațiunea de păstor:
a trăi din păstorit.păstorit (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)păstorít, s.n. – Ocupația, profesiunea de păstor: „Adevărata ocupație a maramureșeanului, aceea fără de care i-ar fi imposibil să trăiască și de care se leagă toată viața lui, cu durerile și deziluziile, cu vraja și frumusețile ei, ocupația pe care a moștenit-o de la părinți și va lăsa-o urmașilor, ocupația care s-a născut din însăși porunca pământului pe care trăiește este creșterea vitelor, păstoritul” (Georgeoni 1936: 15). – Din păstor (< lat. pastor) + -it.
păstorit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păstorít s. n.păstorit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păstorit n. îndeletnicirea păstorului.
păstorit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂSTORÍT s. n. Ocupația, profesia de păstor
(1); creșterea vitelor; păstorie, păstorire. —
V. păstori.