păpălău (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe (
Physalis alkekengi). –
Et. nec.păpălău (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)păpălắu,
păpălắi, s.m. (reg.)
1. plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii ca niște cireșe; bășicuță, bășică, boborea, bubuchie, curcubetică, gheorghinar.
2. mătrăgună.
3. spanac porcesc.
4. (fig.; pop.) prostănac, prostălău.
păpălău (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PĂPĂLẮU s. m. Plantă erbacee perenă din familia solanaceelor, înaltă de 25-60 cm, cu frunze ovale, flori albe-gălbui și fructul bacă roșie, închis în caliciul veziculos umflat (
Physalis alkekengi). Cu excepția fructelor (folosite ca diuretic), întreaga plantă este otrăvitoare.
păpălău (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păpălắu s. m.,
art. păpălắul; pl. păpălắi, art. păpălắiipăpălău (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păpălău m. plantă cu flori alb-gălbui, al cării fruct e o boabă roșie de mărimea unei cireșe (
Physalis alkekengi): poporul vindecă cu această plantă buba și durerea de măsele. [Mold.
papele: cf. ung. PAP, preot; la Brașov,
păpădia se zice
papalungă].
păpălău (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂPĂLẮU, păpălăi, s. m. Plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-gălbui și cu fructe roșii-portocalii, de mărimea unei cireșe
(Physalis alkekengi). —
Et. nec.păpălăŭ (Dicționaru limbii românești, 1939)păpălắŭ m. (ung.
páponyá, id.). O plantă solanee cu florĭ albe gălbuĭ, cu fructu roș în formă de boabă roșie de mărimea uneĭ cireșe închis într´un cálice roș și unflat ca un balon (
phýsalis alkekéngi). Poporu-l întrebuințează ca medicament contra bubeĭ rele și dureriĭ de măsele. Fructele luĭ îs diuretice. V.
gogoașă.