pănușer (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂNUȘÉR, pănușere, s. n. (
Reg.) Locul unde se păstrează, în timpul iernii, pănușile uscate. –
Pănușă +
suf. -ar.pănușer (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pănușér (
reg.)
s. n.,
pl. pănușére