pămătuf - explicat in DEX

pămătuf (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. – Din sl. *pometuhŭ.

pămătuf (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pămătúf (pămătúfuri), s. n. – 1. Feleștioc, mătăuz, pensulă de ras, periuță. – 2. Fard, ruj. Sl. pometuchŭ, din pomesti, pometą „a mătura” (Cihac, II, 519; Tiktin); der. din mag. pemetfű „mătură”, care aparține aceleiași familii, e mai puțin probabilă. Bg. pomatuh (Conev 111) nu ne este sigur; ar putea proveni din rom., ca; i bg. pometuša.

pămătuf (Dicționaru limbii românești, 1939)
pămătúf și (est) pomătúf n., pl. urĭ (ung. pemetfü, pemete și pemet, mătură mare cu mănuchĭu [!] lung [contaminat în înț. de pemecs, pamacs, pensulă, de unde și pamacsolni. V. morcĭolesc], d. bg. pomet petică de șters o țeavă, vsl. pometŭ, măturătură, gunoĭ, d. metatĭ, a mătura; fü e cuv. ung. și înseamnă „ĭarbă”, ca și în sacfiŭ. D. rom. vine bg. pometuša, petică de șters. V. mătură, omăt). Legătură de pene, de păr saŭ de peticuțe care servește la uns, la spoit, la spălat, la pus săpun pe obraz cînd te razĭ (și în acest caz are forma uneĭ periuțe), la pudrat ș. a. Moțu stufuluĭ: pomătufurile stufuluĭ (Sadov. VR. 1911, 3, 335). – Și pănătuf (Mold. sud).

pămătuf (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pămătúf s. n., pl. pămătúfuri

pămătuf (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pămătuf n. unealtă compusă dintr’o perie mare cu un mâner de lemn pentru spoitul pereților (sau și de pene pentru ștersul prafului, ori puf de dat cu pudră). [Cf. ung. PEMET, pămătuf].

pămătuf (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂMĂTÚF, pămătufuri, s. n. Mănunchi făcut din fire de păr, din pene, din fâșii de pânză etc. prinse de un mâner și având diferite întrebuințări. — Din sl. *pometuhŭ.