pălălaie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. – Din
pălălăi. Cf. vâlvătaie.pălălaie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pălăláie s. f.,
art. pălăláia, g.-d. art. pălălắii; pl. pălălắi, art. pălălắile (-lă-i-)pălălaie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pălălaie f. flacără mare:
a ta frumusețe a aprins o pălălaie AL.
pălălaie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂLĂLÁIE, pălălăi, s. f. Flacără mare; vâlvătaie. — Din
pălălăi. Cf. vâlvătaie.pălălaĭe (Dicționaru limbii românești, 1939)pălăláĭe f., pl.
ăĭ (d.
pălălăĭesc). Flacără mare, bobotaĭe, vîlvătaĭe (cum fac paĭele).
Fig. Mare cantitate:
pălălaĭe de galbenĭ (Neam. Rom. Pop. 6, 724). – În nord
palalaĭe. Și
părpălaĭe (după
părpălesc) în Cov. (Doĭna, 1, 15).