pălimar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașina acoperișului.
2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei case țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (
Înv.) Întăritură, parapet.
3. Pridvor, cerdac; foișor. –
Et. nec.pălimar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂLIMÁR2 s. n. v. pălămar2.pălimar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)pălimár, pălimáre, s.n. (înv. și reg.)
1. par, stâlp.
2. bârnă, grindă, cumpănă (la fântână).
3. țăruș, pripon.
4. împrejmuire de scânduri la prispa sau pridvorul casei țărănești; balustradă, parmaclâc, grilaj.
5. (înv.) întăritură, parapet.
6. cerdac, pridvor, foișor, balcon.
7. (reg.) acoperiș oblic care apără de ploi și zăpadă treptele intrării la o casă.
8. (reg.) șopron.
9. (reg.) îngrăditură la strunga oilor.
10. (reg.) corlată.
11. (reg.) targă.
12. (reg.; cu sens colectiv) paie rezultate de la treierat.
13. (reg.) cablu întins de-a curmezișul râului de care se ține podul plutitor.
pălimar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)pălimár (pălimáre), s. n. –
1. Balcon, foișor. –
2. Balustradă, parmalîc. –
3. Balustru. –
Var. (
înv.)
polimar, (
Munt.)
palimac. Ngr. πολυμερής „multilateral”, din cauza orientării sale în diferite direcții. Forma primitivă,
polimar, a fost asimilată cu
pălămar „frînghie” și „paracliser”.
Sec. XVIII.
pălimar (Dicționaru limbii românești, 1939)1) pălimár m., V.
palamar 1.pălimar (Dicționaru limbii românești, 1939)2) pălimár n. V.
palamar 2.pălimar (Dicționaru limbii românești, 1939)3) pălimár n., pl.
e (cp. cu
palimac).
Vest. Stîlp de pridvor. Balustradă, parmaclîc (V.
calindru). Ceardac. – În est vechĭ și
polimar (pop.
polimarĭ):
și ĭeșind în polimarĭ la curțile domneștĭ, aŭ auzit un glas strigînd (Nec. 2, 181). În Olt. Trans.
polimar, maĭ vechĭ
polemar, comarnic, adăpost de muls oile la stînă. V.
plimb 1 și
manicurent.pălimar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pălimár s. n.,
pl. pălimárepălimar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pălimar n. stâlp, balustradă:
se urcă în pălimarul unui turn ISP. [Origină necunoscută].
pălimar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂLIMÁR1, pălimare, s. n. 1. Stâlp de pridvor sau de prispă, care susține streașină acoperișului.
2. Împrejmuire de scânduri la prispa unei caSe țărănești, la un balcon, la un pod etc.; parmaclâc, balustradă (la un balcon). ♦ (
înv.) Întăritură, parapet.
3. Pridvor, cerdac; foișor. —
Et. nec.