păioară - explicat in DEX

păioară (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] – Lat. palliola.

păioară (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
păioáră (păioáre), s. f. – Giulgiu, văl cu care se acoperă fața morților. Lat. palliǒla (Pușcariu 1247; Candrea-Dens., 1311; REW 6167a). Der. din pai (Weigand, Krit. Jb., XII, 1, 99) nu pare posibilă, cf. Rosetti, I, 79.

păĭoară (Dicționaru limbii românești, 1939)
păĭoáră (oa dift.) f., pl. e (lat. palliola, pl. [considerat ca f. sing.], d. palliolum, dim. d. pallium, manta, gĭulgĭ, macat. V. paliez). Est. Nord. Văl, hobot.

păioară (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
păioáră, -e, s.f. – Țesătură subțire de in; voal (Bârlea 1924). – Lat. palliola.

păioară (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
păioáră (reg.) (-ioa-) s. f., g.-d. art. păioárei; pl. păioáre

păioară (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
păioară f. Buc. văl: (Domnița) la fereastră sárată pe obraz cu păioară POP. [Lat. PALLIOLA, mântăluță].

păioară (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂIOÁRĂ, păioare, s. f. (Reg.) Țesătură fină de in, de bumbac sau de mătase; văl subțire. [Pr.: pă-ioa-] — Lat. palliola.