păhăruț (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. –
Pahar +
suf. -uț.păhăruț (Dicționaru limbii românești, 1939)păhărúț m. Păhărel, pahar mic.
Fig. Iron. A-țĭ fi drag păhăruțu, a fi bețiv.
Păhăruțu! strigăt ironic la adresa unuĭ bețiv.
păhăruț (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păhărúț s. n.,
pl. păhărúțepăhăruț (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂHĂRÚȚ, păhăruțe, s. n. Păhărel. —
Pahar +
suf. -ui.