păgubitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. –
Păgubi +
suf. -tor.păgubitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păgubitór adj. m.,
pl. păgubitóri; f. sg. și
pl. păgubitoárepăgubitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păgubitor a. care aduce pagubă.
păgubitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂGUBITÓR, -OÁRE, păgubitori, -oare, adj. Care aduce sau provoacă o pagubă sau un prejudiciu; stricător, dăunător. —
Păgubi +
suf. -tor.