pădure - explicat in DEX

pădure (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure = a) (despre plante și animale) sălbatice; b) fig. (despre oameni) fără maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. – Lat. padule.

pădure (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
pădúre (pădúri), s. f. – Teren cu arbori, codru. – Mr. pădure, megl. păduri (toponim). Lat. padulem în loc de paludem (Diez, II, 51; Schuchardt, Vok., I, 29; Pușcariu 1243; Candrea-Dens., 1306; REW 6183), cf. alb. pülj (Philippide, II, 650), tosc. padule, v. sard. padule, v. sp., arag., v. port. paúl (Garcia de Diego, Bol. Acad. Esp., VII, 259; Corominas, III, 695) basc. padura „mlaștină”; cf. P. Aebischer, Homenatje Rubioy Lluch, I, 161-74. Originea anterioară indoeurop. (Lahovary 339) este fantastică. Der. pădurar, s. m. (gornic); pădurărie, s. f. (ocupația pădurarului; administrație silvică); pădurărit, s. n. (ocupația pădurarului; impozit pe păduri); păduratic, adj. (păduros, împădurit); pădurean, s. m. (locuitor al pădurii); pădureț, adj. (de pădure; sălbatic); pădurice, s. f. (pădure mică); păduros, adj. (acoperit cu pădure, împădurit), pe care REW 6183 îl duce pînă la lat. paludosus, fără să fie nevoie; împăduri, vb. (a planta o pădure); despăduri, vb. (a tăia o pădure).

pădure (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PĂDÚRE (lat. padulem) s. f. Ecosistem sau complex de ecosisteme în care predomină una sau mai multe specii lemnoase, alături de plante erbacee, mușchi etc. și în care trăiesc diferite specii de animale: p. constituie biomuri majore. Resturile organice (crengi, frunze etc.) constituie pătura moartă a p. sau litiera. După natura lor, p. pot fi naturale (apărute spontan) și cultivate (prin plantarea puieților de arbori crescuți în pepiniere). Caracteristicile p. diferă în funcție de condițiile climatice. În zona temperată, p. sunt adaptate la un regim climatic cu precipitații suficiente sau abundente și și temperaturi moderate; aici predomină foioasele cu frunze căzătoare (stejar, gorun, carpen, frasin, arțar, ulm, fag etc.), ca în regiunile temperate din Europa, Asia și America de Nord sau, alteori, predomină specii sempervirescente cu frunza lată (fagul austral sau Nothofagus din Chile). În p. din zona boreală domină coniferele sempervirescente (ex. taigaua). În zonele tropicale se întâlnesc p. tropicale umede (în ariile cu precipitații abundente) și regulate, p. musonice în SE Asiei (unde perioadele cu ploi abundente alternează cu cele secetoase), p. cu adaptări xeromorfe, ca în SV Americii de Nord, SV Africii, unele regiuni ale Americii Centrale și de Sud și în Australia (cu precipitații sporadice), unde predomină arborii scunzi, spinoși prin care, treptat, se face trecerea spre savană și semideșert. Pe glob, p. ocupă c. 30% din suprafața uscatului; în România, ele se întind pe c. 27% din suprafața totală a țării. P. este unul dintre factorii care asigură menținerea echilibrului la nivel local, regional și chiar planetar; are un rol important de protecție a solului împotriva eroziunii, de moderator climatic; contribuie la regularizarea scurgerii și la purificarea aerului. Preia mari cantități de dioxid de carbon din atmosferă, eliberând în schimb oxigen. ◊ P. tropicală umedă (sau ecuatorială) = biom terestru major alcătuit predominant din arbori din zona ecuatorială (bazinul Amazonului, V Africii, Asia de SE); aici predomină speciile sempervirescente cu frunze late, de înălțimi variate. Stratul erbaceu este slab reprezentat, abundente fiind lianele și epifitele. Exploatarea nerațională șa p. ecuatoriale a dus și va duce în continuare la reducerea biodiversității și la amplificarea efectului de seră. ◊ P. parc = p. alcătuită din pâlcuri de de arbori alternând cu vegetație ierboasă bine dezvoltată; se întâlnește îndeosebi în Africa, la trecerea de la pădurea tropicală la savană. ◊ P. galerie = p. care mărginește malurile râurilor, prelungindu-se mult în zona de savană. ◊ P. de ceață = p. care se formează pe versanții munților, unde aerul este suprasaturat de vapori de apă datorită stagnării îndelungate a norilor la nivelul respectiv (ex.: pe versantul dinspre Oc. Pacific al munților din America de Nord, Centrală și partea de N a Americii de Sud).

pădure (Dicționaru limbii românești, 1939)
pădúre f. (lat. padulem îld. pălúdem, ac. d. pălus, baltă, mlaștină; it. padúle, mlaștină, sard. l. paule. V. palustru). Mare întindere de pămînt acoperită de arborĭ. Fig. Mare număr de lucrurĭ verticale: o pădure de catarge, de baĭonete. A tăĭa pădurea, a tăĭa arboriĭ. A te trezi în pădure, a ataca, a fura ca cum aĭ fi în pădure, ca hoțiĭ de codru. V. codru, crîng, cuhalm, dumbravă, luncă, bunget, braniște, sihlă, zăvoĭ.

pădure (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
pădúre s. f., g.-d. art. pădúrii; pl. pădúri

pădure (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
pădure f. 1. întindere mare de pământ plantată cu arbori: braniște, bunget, codru, dumbravă, sâlhă; 2. totalitatea arborilor ce acoper o pădure; 3. fig. reunire numeroasă de obiecte în formă verticală: se mișcau îngrozitoare ca păduri de lănci și săbii EM. [Lat. vulg. PADULEM, metateză din PALUDEM, baltă, apoi baltă cu trestii sau păduroasă, de unde sensul generalizat (v. luncă)].

pădure (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Pădure f. numele regiunii păduroase la S. de Mureș.

pădure (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂDÚRE, păduri, s. f. Întindere mare de teren acoperită de copaci; mulțime densă de copaci crescuți în stare sălbatică, în care predomină una sau mai multe specii, pe lângă care se mai află arbuști, plante erbacee, mușchi etc., precum și diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) pădure - a) (despre plante și animale) sălbatic; b) fig. (despre oameni) fară maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parcă ar fi născut (sau crescut) în pădure, se spune despre o persoană cu o comportare urâtă, lipsită de educație. A căra lemne în pădure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinări) Grămadă mare de obiecte de același fel (de obicei în poziție verticală) care acoperă o suprafață. — Lat. padule.