păducel - explicat in DEX

păducel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. – Din lat. *peducellus.

păducel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
păducél (păducéi), s. m. – 1. Scaiete (Crataegus oxyacantha). – 2. Rîie a oilor. – 3. Mîncărime sau furnicătură pe tălpile picioarelor. – Mr. piducl’aș, megl. piduțel. Lat. *peducellus „sarcopt”, în loc de peducullus (Pușcariu 1239; Candrea-Dens., 1305; REW 6349; Pușcariu, Dacor., VII, 479), cf. it. pedicello „viemișor”. Numele de spin se explică prin usturimea produsă de fructul său. Scriban îl explică prin credința populară că ar provoca furnicătură; dar e vorba de o etimologie populară. – Cf. păduche.

păducel (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
PĂDUCÉL (lat. peducellus) s. m. 1. Arbust din familia rozaceelor, înalt de c. 8 m, cu frunze ovale sau rombice și flori albe (Crataegus monogyna). Se cultivă uneori în scopuri ornamentale sau în perdele de protecție. este răspândit în Europa, Africa de Nord, V Asiei. În România crește frecvent, în toate regiunile, de la câmpie până la alt. de 1.400 m. Fructele sunt comestibile și sunt folosite în ind. alimentară la prepararea marmeladelor. Frunzele, florile și fructele au utilizări în medicină ca hipotensive, vasodilatoare și sedative. 2. (Pop.) Boală de piele la tălpile picioarelor și între degetele de la picioare, care se manifestă prin mâncărimi.

păducel (Dicționaru limbii românești, 1939)
păducél m., pl. eĭ (lat. *peducellus, var. din pedúculus, păduche, după credința că cine mănîncă fructele luĭ se umple de păduchĭ). Un fel de trandafir sălbatic numit și gheorghin (cratáegus monógyna și oxyacántha), cultivat și pin [!] grădinĭ. O boală care cauzează mare mîncărime la tălpĭ la ceĭ ce umblă cu picĭoarele goale și care se vindecă pin [!] spălăturĭ cu oțet. (Se uzitează și la sing. și la pl.). Pl. Olt. Rîĭe la vite.

păducel (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
păducél, -ei, s.m. – (bot.) Arbust spinos cu fructe comestibile (Crataegus monogyna). În scopuri medicinale se folosesc florile și fructele, sub formă de ceai (pentru hipertensiune arterială, emotivitate excesivă și nevroze cardiace). – Lat. *peducellus.

păducel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
păducél s. m., pl. păducéi, art. păducéii

păducel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
păducel m. Bot. Mold. ghiorghin: păducelul se întrebuințează în agricultură spre a face gard viu ori ca suport de altoit pomi. [Lat. *PEDUCELLUS = PEDUCULUS: tufa păducelului e plină de pureci].

păducel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
păducel m. pl. mâncărime la talpa celor ce umblă desculți. [Vorbă de origină identică cu cea precedentă și numită astfel din cauza mâncărimii ce produce].

păducel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
PĂDUCÉL, păducei, s. m. 1. Arbust sau arbore spinos din familia rozaceelor, cu frunze crestate, cu flori albe dispuse în buchețele, cu fructe comestibile, care se cultivă și ca plantă ornamentală (Crataegus monogyna). 2. Insectă parazită care trăiește pe plante sau pe corpul unor mamifere (Leptus autumnalis). 3. (Pop.) Boală de piele care se manifestă prin mâncărimi pe tălpi sau între degetele picioarelor. — Lat. *peducellus.