păcurar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂCURÁR1, păcurari, s. m. (
Înv. și
reg.) Păstor, cioban. – Din
lat. pecorarius.păcurar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂCURÁR2, păcurari, s. m. (
Reg.) Muncitor care se ocupă cu extragerea păcurii. ♦ Negustor ambulant care vindea păcură (și petrol lampant) prin sate; găzar. –
Păcură +
suf. -ar.păcurar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)păcurár1, păcurári, s.m.
1. (înv. și reg.) cioban, păstor.
2. (reg.) văcar, bouar, porcar.
3. (reg.) ciocârlan.
4. (reg.; art.) numele unui dans popular; melodia după care se execută acest dans.
păcurar (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)păcurár (păcurári), s. m. 1. Cioban. –
2. Ciocîrlie. –
Mr. picurar, picular, megl. picurar, istr. pecuror. Lat. pecorarius (Densusianu,
Hlr., 159; Pușcariu 1238; Candrea-Dens., 1301; REW 6326),
cf. it. pecoraio, calabr. pecuraru, sicil. picuraru, gal. pegueiro, port. pegureiro. Datorită concurenței cu
păcurar „muncitor care extrage petrolul”, a fost înlocuit în mare parte de
cioban (Caracostea,
Mitt. Wien, 106; Pușcariu,
Lr., 201); se păstrează mai ales în
Trans. –
Cf. păcuină. Der. păcurăresc, adj. (ciobănesc);
păcurărește, adv. (ciobănește);
păcurariță, s. f. (păstoriță). – Din
rom. provine
mag. pakular (Candrea,
Elemente, 400; Edelspacher 21).
păcurar (Dicționaru limbii românești, 1939)1) păcurár m. (d.
păcură). Cel ce scoate saŭ vinde păcură.
păcurar (Dicționaru limbii românești, 1939)2) păcurár m. (lat.
pecorarĭus, d.
pecus, pécoris, vită; mrom.
picurar, it.
pecorajo, pecoraro, sic.
pikuraru, pg.
pegureiro. D. rom vine ung.
pakulár. V.
pecuniar).
Vechĭ. Azĭ Olt. Cĭoban, păstor.
păcurar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)păcurár, -i, s.m. – Păstor, cioban. Până în perioada interbelică, termenul de păcurar era folosit exclusiv în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, iar în regiunea extracarpatică se folosea exclusiv termenul de cioban (ALR 1956: 394). La sfârșitul sec. XX, s-a generalizat în rom. termenul de cioban. „Păcurarul de regulă de cu mic începe viața de păcurar, îngrijind mielușei, apoi trecând la oile sterpe și sfârșind la oile cu lapte. Cea mai mare distincție e cea de vătav” (Bârlea 1924 II: 462). – Lat. pecorarius; Cuvânt rom. preluat în magh. (pakulár) (Macrea 1970: 20; Bakos 1982).
păcurar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păcurár (
reg.)
s. m.,
pl. păcuráripăcurar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păcurar m. cel ce scoate sau vinde păcură:
cu păcurarul când trăești, trebue să te mânjești PANN.
păcurar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)păcurar m. Tr. cioban, păstor. [Lat. PECORARIUS].