păcuină (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (
Reg.) Oaie. –
Lat. pecuina.păcuină (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)păcuínă, păcuíni, s.f. (reg.)
1. oaie cu lapte, mânzare.
2. (la pl.) orătănii.
3. fermă.
păcuină (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)păcuínă (păcuíni), s. f. – Oaie cu lapte.
Lat. pecuῑna (Candrea), sau, după Pușcariu 1236; Candrea-Dens., 1301 și REW 6327, din
lat. *pecorina. În Banat,
Trans. și
Maram.păcuină (Dicționaru limbii românești, 1939)păcuínă f., pl.
e și
ĭ (lat.
pecuina, d.
pecuinus, de vită).
Nord. Oaĭe, maĭ ales care dă lapte. (Sin. cu
mînzare).
păcuină (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)păcuínă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. păcuínii; pl. păcuínipăcuină (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PĂCUÍNĂ, păcuini, s. f. (
Reg.) Oaie. —
Lat. pecuina.