perie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÉRIE, perii, s. f. 1. Obiect făcut dintr-o placă de lemn, de os, de metal în care sunt fixate fire de păr de animale, fire textile, de sârmă, fire sintetice și care servește la frecat, la curățat etc. manual diverse obiecte. ♦
Fig. (
Fam. și
depr.) Om lingușitor.
2. Unealtă sau organ de mașină asemănătoare cu peria (
1), folosite la curățirea, netezirea sau înăsprirea suprafeței unui corp. ♦ Unealtă asemănătoare cu o perie (
1), cu care se bate hârtia așezată pe un șpalt, cu scopul de a imprima pe ea textul;
p. ext. text imprimat astfel, care servește pentru corectură.
3. Piesă componentă a mașinilor electrice, care face contactul electric alunecător cu colectorul sau cu inelele de contact. –
Et. nec. Cf. sl. perije.perie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)périe (périi), s. f. –
1. Unealtă de uz casnic formată dintr-un suport pe care sînt fixate fire de păr, de sîrmă etc. –
2. Probă de tipar scoasă de mînă cu ajutorul unei perii.
Sl. perije „penaj” (Miklosich,
Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 251),
cf. perină. –
Der. peria, vb. (a curăța cu peria;
Trans., a pieptăna; a linguși);
perier, s. m. (vînzător, producător de perii);
periuță, s. f. (perie mică; lingușitor);
perietură, s. f. (faptul de a peria; lingușeală).
perie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)perie, perii s. f. (peior.) om lingușitor.
perie (Dicționaru limbii românești, 1939)périe f. (vsl.
periĭe, pene,
pero, pană [că peria primitivă a fost un moț de pene]; sîrb.
perije, pene, peniș,
peraja, peraje, păr gros de porc. V.
pernă, părășin, năpîrlesc. Cp. cu
brusture). Pensulă, fire de păr legate la capătu unuĭ bețișor de care se servesc zugraviĭ și văpsitoriĭ [!]. (Cînd e maĭ mică, se numește
periuță saŭ
penel. Placă de lemn în ale căreĭ găurĭ s´aŭ fixat fire de păr egal de lungĭ (de ordinar, păr de porc, dar și imitațiunĭ) care servește la înlăturat colbu de pe haĭne, încălțăminte, mobile, la lustruit încălțămintea, la curățat pelea capuluĭ ș. a. – Peria a fost inventată de Germanu Lendegart din ducatu Badenuluĭ la 1763. El era calfă de morar și, ca să scape de mustrările stăpînuluĭ luĭ, care-l acuza că lasă făina să se risipească, a inventat peria de păr de porc. La 1770 șĭ-a brevetat invențiunea și a deschis o fabrică de periĭ. Peria de dințĭ a fost inventată la 1683 de Englezu Addis pe cînd se afla arestat din motive politice. V.
bidinea, mătură, ghebrea, cesală, peptene.perie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)périe (-ri-e) s. f.,
art. péria (-ri-a), g.-d. art. périei; pl. périi, art. périile (-ri-i-)pèrie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pèrie f.
1. unealtă din fire de păr fixate la o placă și servind la curățitul hainelor, ghetelor, etc.;
2. pensulă din păr de porc a vopsitorilor și spoitorilor de case. [Slav. PERIĬE, pene].