pârâciune(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PÂRÂCIÚNE,pârâciuni, s. f. (Pop.) Pâră (1). – Pârî + suf. -ciune.
pârâciune(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) pârâciúne (pop.) s. f., g.-d. art. pârâciúnii; pl. pârâciúni
pârâciune(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) PÂRÂCIÚNE,părăciuni,s. f. (Pop.) Pâră (1). — Pârî + suf. -ciune.