pângări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÂNGĂRÍ, pângăresc, vb. IV.
Tranz. 1. A face de ocară, a dezonora, a necinsti; a păta, a profana. ♦
Spec. A viola.
2. A mânji, a murdări, a întina. – De la
păgân.pângări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pângărí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pângărésc, imperf. 3
sg. pângăreá; conj. prez. 3
să pângăreáscăpângări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PÂNGĂRÍ, pângăresc, vb. IV.
Tranz. 1. A face de ocară, a dezonora, a necinsti; a păta, a profana. ♦
Spec. A viola.
2. A mânji, a murdări, a întina. — De la
păgân.pângărì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pângărì v.
1. a spurca, a profana:
vreo mânăstire pângărită de păgâni OD.;
2. fig. a ponegri:
numele îți va rămânea pângărit cu ponosul de tâlhar ISP. [Macedo-român
pângănì, derivat din
păgân: a face păgân (cf.
pogan)].