pâlc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÂLC, pâlcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin
prep. „de”, care arată felul, componența) Grup mic și neorganizat de oameni:
p. ext. grup de păsări, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊
Loc. adv. În pâlcuri sau
pâlcuri-pâlcuri = în grup. ♦ Grămadă mică, adunătură de lucruri.
2. (
Înv.) Unitate militară la sfârșitul evului mediu, în Moldova și în Țara Românească. corespunzătoare unui regiment, formată dintr-un anumit număr de ostași; stol, ceată. – Din
sl. plŭkŭ.pâlc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pâlc s. n.,
pl. pấlcuripâlc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PÂLC, pâlcuri, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări introduse prin
prep. „de”, care arată felul, componența) Grup mic și neorganizat de oameni;
p. ext. grup de păsări, de animale, (rar) de plante sau de lucruri. ◊
Loc. adv. În pâlcuri sau
pâlcuri- pâlcuri = în grup. ♦ Grămadă mică, adunătură de lucruri.
2. (
înv.) Unitate militară la sfârșitul Evului Mediu, în Moldova și în Țara Românească, corespunzătoare unui regiment, formată dintr-un anumit număr de ostași; stol, ceată. — Din
sl. plŭkŭ.