pusoare (Dicționaru limbii românești, 1939)
pusoáre f., pl. orĭ (d. pus, pun). Vechĭ. Pozițiune, situațiune: pusoarea unuĭ loc. Atitudine, ținută: vitează pusoare. Statură: pusoarea trupuluĭ. Plantațiune recentă (de abea [!] „pusă”). Ban. Loc unde te puĭ la pîndă.