purta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURTÁ, port, vb. I.
1. Tranz. A lua, a ridica, a ține pe cineva sau ceva în mână, în brațe etc. pentru a-l transporta în altă parte; a duce. ◊
Expr. A purta pe cineva pe palme = a arăta cuiva o grijă deosebită, a răsfăța pe cineva.
A purta (pe cineva)
pe degete = a dispune de cineva după bunul său plac. (
Înv.)
A purta arma = a aduce arma în poziția regulamentară de salut. ♦ A trece, a transmite ceva (dintr-o mână într-alta, din mână în mână, de la unul la altul) ◊
Expr. A purta vorbe (sau
minciuni) = a cleveti, a bârfi. ♦ (Despre vehicule) A transporta, a căra. ♦ (Despre animale) A trage după sine.
2. Tranz. A duce dintr-o parte în alta, dintr-un loc în altul sau într-un anumit loc; a conduce (îndrumând, călăuzind, dirijând); a însoți. ♦ (
Înv. și
pop.) A induce în eroare; a amăgi, a păcăli. ◊
Expr. A purta (pe cineva)
cu vorba = a face promisiuni fără a-și ține cuvântul (pentru a obține un răgaz); a tărăgăna. ♦ (
Pop.) A mânui o unealtă.
3. Tranz. A-și duce sarcina, a avea făt în pântece. ♦
Fig. A suporta, a suferi, a răbda.
4. Refl. (
Reg.) A umbla (de colo până colo), a circula, a merge.
5. Tranz. A mișca încoace și încolo corpul sau o parte a corpului; a umbla sau a-și ține corpul într-o anumită poziție. ♦ A face să se miște de colo până colo; a agita, a plimba dintr-o parte în alta.
6. Tranz. A avea, a poseda, a deține; a conține, a ascunde. ♦ A avea anumite sentimente, atitudini; a nutri. ◊
Loc. vb. A purta dușmănie (sau
pică) = a dușmăni.
A purta interes = a se interesa de... (
Reg.)
A purta frică de... = a se teme de...
7. Tranz. A avea, a moșteni sau a transmite un nume.
8. Tranz. A avea, a ține asupra sa (pentru a se folosi la nevoie).
9. Tranz. A pune pe sine un obiect de îmbrăcăminte, o podoabă etc., a fi îmbrăcat, încălțat sau împodobit cu..., a folosi un anumit obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte. ◊
Loc. adj. De purtat = care servește ca îmbrăcăminte (de fiecare zi). ◊
Expr. A purta doliu = a umbla îmbrăcat în negru (în semn de doliu) sau cu un semn negru de doliu pe îmbrăcăminte. ♦ A avea ceva pe sine (de la natură sau datorită obiceiului, a modei etc.)
Poartă un coc monumental. ◊
Expr. (
Fam.)
A purta coarne = (despre bărbați) a fi înșelat în căsnicie. (
Refl. impers.)
Se poartă = e la modă, se obișnuiește, e modern. ♦
Refl. A se conforma unei anumite mode. ♦
Tranz. A aranja îmbrăcămintea, accesoriile de îmbrăcăminte, părul etc. într-un anumit fel.
Poarta părul peste cap. 10. Tranz. A suporta cheltuielile, grija cuiva; a întreține. ◊
Expr. A purta de grijă cuiva = a îngriji.
A purta grija cuiva = a fi îngrijorat din cauza cuiva.
11. Tranz. A deține o funcție, un post, un titlu. ◊
Expr. A purta răspunderea = a fi răspunzător.
12. Tranz. A întreține, a duce, a susține. ◊
Loc. vb. A purta (o) discuție = a discuta.
A purta (o) conversație = a conversa.
A purta lupte (sau
război) = a se lupta, a se război.
13. Tranz. (Despre obiecte) A avea imprimat, gravat etc. un semn distinctiv.
14. Refl. A se comporta, a se manifesta (într-un anumit fel). –
Lat. portare.purta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)purtá (pórt, purtát), vb. –
1. A duce. –
2. A transporta, a conduce. –
3. A dirija, a administra, a guverna. –
4. A trage după sine, a ține, a poseda. –
5. A pune pe sine, a folosi, a îmbrăca. –
6. A îmbrăca pe altcineva, a întreține (un fiu, o femeie etc.). –
7. A împinge, a determina. –
8. A susține, a sprijini. –
9. (
Refl.) A merge, a se mișca. –
10. (
Refl.) A se comporta. –
Mr. portu, purtare, megl.,
istr. port. Lat. portāre (Pușcariu 1357; Candrea-Dens., 1483; REW 6672),
cf. it. portare, prov.,
cat.,
sp.,
port. portar, fr. porter. –
Der. purtare, s. f. (acțiunea de a se purta; conduită);
purtăreț, adj. (ușor de purtat;
înv., mobil, nestatornic; de toate zilele, curent);
purtat, adj. (dus, transportat; uzat; experimentat, învechit);
purtător, s. m. (aducător), pe care Candrea-Dens., 1484 și REW 6674 îl derivă direct din
lat. portātor; nepurtat, adj. (nefolosit);
prepurta, vb. refl. (Banat, a plimba). –
Der. neol. porto, s. m., din
germ. Porto; port-altoi, s. n. (plantă care poartă altoiul), după
fr. porte-greffe; port-drapel, s. m. (stegar), din
fr. porte-drapeau; por(t)moneu, s. n., din
fr. porte-monnaie; portofel, s. n., după
fr. portefeuille, prin intermediul
ngr. πορτοφόλι, dublet al lui
portofoliu, s. n. (funcție ministerială, titlu);
port-țigar, s. n.,
înv., din
fr. porte-cigares; port-țigaretă, s. f., din
fr. porte-cigarettes; port-vizit, s. n., din
fr. porte-visite; importa, vb., din
fr. importer; important, adj., din
fr. important; importanță, s. f., din
fr. importance; deporta, vb., din
fr. déporter; comporta, vb.;
suporta, vb.;
reporta, vb.;
transporta, vb. etc.
purta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purtá (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. port, 3
poártăpurtà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)purtà v.
1. a susține ceva greu:
a purta o povară; 2. a transporta dintr’un loc într´altul:
a purta un pachet la poștă; 3. a pune pe sine:
a purta un palton; 4. a avea asupră-și:
a purta arme; fig.
a purta grija; 5. a duce:
îl poartă în toate părțile: fig.
îl poartă cu vorba; 6. a îndemna:
inima mă poartă să stau în veci cu tine AL.;
7. a întreprinde:
a purtat multe răsboaie; 8. a fi de purtat:
această haină nu se mai poartă; 9. a avea purtare bună sau rea:
se poartă aspru cu toți. [Lat. PORTARE].