puroi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURÓI, puroaie, s. n. Materie lichidă vâscoasă, de culoare galbenă-verzuie, formată în răni, în leziuni, în diverse organe etc. din microbi și rămășițe de leucocite; coptură. –
Lat. *puronium (< pus, -ris).puroi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)purói (puroáie), s. n. – Coptură, materie galben-verzuie. –
Var. punoi, puroaie. Mr. prońu, proańe. Origine obscură. Pare legat de
lat. pūs, pūris, prin intermediul unui
der. *
pūrōnium (Pușcariu 1410; Candrea-Dens., 1482; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 170). Cuvînt de uz
înv. (
sec. XVI) și general (
ALR, I, 130). În fonetismul lui poate să fi intervenit o contaminare cu familia
sl. roi „mulțime de albine, furnicar”,
cf. bg. poroi „puhoi”,
sb. porojati „roi”,
sb. poriti „a tăia, a defrișa”. –
Der. puroi, vb. (a supura);
puroios, adj. (cu puroi, infectat).
puroĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)puróĭ n., pl.
oaĭe (lat.
pus, púris, puroĭ, cu sufixu
-oĭ). V.
supurez). Coptură, o materie albicĭoasă semi-lichidă care se formează în buboaĭe, flegmoane ș. a. – În est
punoĭ. Vechĭ și
puroaĭe, f., pl.
puroĭ.puroi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purói s. n.,
pl. puroáie