puriu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)puríu, puríe, adj., s.m. (reg.)
1. (adj.) cărunt; bătrân.
2. (înv.) tată.
puriu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)puríu (puríi), s. m. – (
Arg.) Tată. Țig.
puro, puri „bătrîn” (Vasiliu,
GS, VII, 124; Juilland 172). –
Der. purie, s. f. (
Arg., mamă).
puriu (Dicționar de argou al limbii române, 2007)puriu, -e, purii adj. 1. bătrân
2. mic, mititel, pricăjit