puricel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PURICÉL,puricei, s. m. Diminutiv al lui purice; puricaș. – Purice + suf. -el.
puricel(Dicționaru limbii românești, 1939) puricél m., pl. eĭ. Purice mic. Pl. Zăbic.
puricel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) puricél s. m., pl. puricéi, art. puricéii