purcel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURCÉL, purcei, s. m. Puiul (de sex masculin al) scroafei, de obicei până la înțărcare;
p. gener. porc tânăr. ◊
Expr. (
Fam.)
Cu cățel, cu purcel = cu tot ce are, cu tot avutul. –
Lat. porcellus.purcel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)purcél (purcéi), s. m. –
1. Godac. –
2. Pată de cerneală. –
Mr. purțel, megl. purțoi, istr. porce. Lat. pŏrcĕllus (Pușcariu 1406; Candrea-Dens., 1527; REW 6660),
cf. it. porcello, prov.,
cat. porsel, fr. pourceau. –
Der. purcea, s. f. (scrofiță; scroafă;
Arg., ladă de bani);
cică (
var. cicio),
interj. (servește la chemarea porcilor);
purcelușe, s. f. (scrofiță);
purceli, vb. refl. (a se împerechea porcii). –
Cf. porc.purcel (Dicționaru limbii românești, 1939)purcél m., pl.
eĭ (lat.
pŏrcellus, dim. d.
pŏrcus, porc; it.
porcello, pv. cat. sp.
porcel, fr.
pourceau). Puĭ de porc. V.
godac.purcel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purcél s. m.,
pl. purcéi, art. purcéiipurcel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)purcel m. puiu de porc. [Lat. PORCELLUS].