purcede (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURCÉDE, purcéd, vb. III.
Intranz. (
Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦
Intranz. și
refl. (Despre lucruri și despre fenomene văzute în mișcare, în evoluție) A începe, a (se) porni, a (se) dezlănțui. ◊
Expr. (
Intranz.)
A purcede grea (sau
îngreunată) = a rămâne însărcinată. ♦ A întreprinde, a începe o acțiune. ♦ A proceda, a acționa (într-un anumit fel). ♦ (Despre acțiuni, stări) A izvorî, a proveni, a lua naștere. [
Perf. s. purcesei, part. purces] –
Lat. procedere.purcede (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)purcéde (purcéd, purcés), vb. –
1. A porni, a se mișca. –
2. A proveni, a rezulta, a decurge. –
3. (Înv.) A trimite, a expedia. –
4. A rămîne.
Lat. procēdĕre (Pușcariu 1405; Candrea-Dens., 1477; REW 6765a) păstrat numai în
rom. (Rosetti, I, 170).
Conjug. șovăielnică între formele
purced, purcez, purceg, datorată contactului cu
pers. a doua,
purcezi, cf. încinge. –
Der. purces, s. n. (plecare);
purcezător, adj. (care purcede).
purcede (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)purcéde (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. purcéd, perf. s. 1
sg. purceséi, 1
pl. purcéserăm; conj. prez. 3
să purceádă; ger. purcezấnd; part. purcéspurcede (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)purcede v.
1. a porni, a pleca:
la luptă purcedea AL.;
2. a deveni:
din momentul acela ea purcese îngreunată EM.;
3. fig. a proveni, a izvorî. [Lat. PROCEDERE].