puradel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PURADÉL, puradei, s. m. (
Fam.) Copil de țigan;
p. gener. copil. – Din
magh. purdé.puradel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)puradél (puradéi), s. m. – Copil de țigan. –
Var. puradeu, purdeu. Țig., dar etimonul exact nu este sigur. S-a propus
țig. purde „nu” (Bogrea,
Dacor., IV, 813; Juilland 172), care pare îndoielnic. Coincidența cu
mag. purdé (Cihac, II, 522) se explică prin sursa
țig. comună. După Gáldi,
Dict., 153, din
mag. purgye.puradel (Dicționar de argou al limbii române, 2007)puradel, puradei s. m. copil de țigan
puradel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)PURADÉL, puradei, s. m. (
Fam.) Copil de rom
1;
p. gener. copil. – Din
magh. purdé.puradel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puradél (
arg.)
s. m.,
pl. puradéi, art. puradéii