pulpă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÚLPĂ, pulpe, s. f. 1. Partea musculoasă posterioară a piciorului, situată între genunchi și gleznă. ♦ Parte a piciorului situată în porțiunea acestor mușchi.
2. Țesut conjunctiv bogat în vase și nervi.
Pulpă dentară. 3. Partea cărnoasă și comestibilă a unor fructe.
4. Reziduu obținut în industria zahărului, în distilerii și la prepararea feculei, folosit ca hrană pentru vite. –
Lat. pulpa (cu unele sensuri după
fr. pulpe).pulpă (Dicționar de neologisme, 1986)PÚLPĂ s.f. 1. Partea cărnoasă a unui fruct. ♦ Fructe conservate în soluție de bioxid de sulf diluată.
2. Partea moale din interiorul unui organ (splină, dinte etc.). ♦ Porțiune musculară proeminentă.
3. (
Min.) Apă care are în suspensie grăunți minerali; tulbureală. [< fr.
pulpe, cf. lat.
pulpa].
pulpă (Marele dicționar de neologisme, 2000)PÚLPĂ s. f. 1. porțiune musculară proeminentă (a gambei, a degetului). 2. partea moale din interiorul unui organ (splină, dinte). 3. parte cărnoasă a unor fructe. ◊ fructe conservate în soluție de bioxid de sulf diluată. 4. (min.) apă care are în suspensie grăunți minerali; tulbureală. 5. medicament de consistență moale, prin pulpare. (< lat.
pulpa, fr.
pulpe)
pulpă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)púlpă (púlpe), s. f. –
1. Ansamblu anatomic format din mușchii posteriori gambei. –
2. Coapsă. –
3. Carne macră. –
4. Țesut moale și cărnos al fructelor. –
5. Țesut conjunctiv dentar. –
6. Uger. –
Mr.,
megl. pulpă, istr. pupę. Lat. pŭlpa (Pușcariu 1399, Candrea-Dens., 1458; REW 6834),
cf. alb. pulpjë (Philippide, II, 652),
it.,
prov.,
port. polpa, v. fr. poupe. Sensul 2, incorect dar destul de răspîndit în
Munt., se explică prin extinderea sensului 1, cel de „parte musculară a gambei”. Sensurile 4 și 5 sînt împrumuturi
neol., din
fr. pulpe. –
Der. pulpar, s. n. (apărătoare a pulpelor purtată de războinici; jambieră, obială);
pulpos, adj. (cu pulpe groase; cu uger mare);
împulpa, vb. refl. (
Trans., a se forța; a recăpăta forțe; a se însufleți), pe care DAR îl trimite la un
lat. *
impŭlpāre. –
Cf. pulpană.pulpă (Dicționaru limbii românești, 1939)púlpă f., pl.
e (lat.
pŭlpa, carne, parte cărnoasă; it. pg.
polpa, pv.
poupo, vfr.
poupe [ca neol.
pulpe]. Partea cărnoasă de la fluĭerele picĭoarelor omuluĭ.
Bot. (Neol.). Substanța moale și cărnoasă a fructelor și legumelor.
Anat. Partea maĭ moale din ăuntru [!] dinteluĭ.
pulpă (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)púlpă, -e, s.f. – Uger (la vacă); sclin (la oaie și capră). – Lat. pulpa.
pulpă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)púlpă s. f.,
g.-d. art. púlpei; pl. púlpepulpă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pulpă f.
1. carne moale fără oase și fără grăsime:
pulpa picioarelor; 2. partea cărnoasă dela piciorul omului. [Lat. PULPA].