pulbere (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PÚLBERE, pulberi, s. f. 1. Material solid care se prezintă sub forma unor particule fine; praf, pudră. ◊
Expr. A se face (praf și) pulbere sau
a se alege (din cineva sau ceva)
(praful și) pulberea (sau
praf și pulbere) = a se distruge, a se nimici, a pieri.
A ridica pe cineva din pulbere = a înălța pe cineva într-o situație foarte bună.
A se ridica (sau
a se scula) din pulbere = a evolua; a parveni, plecând de jos.
A face pulberea praf = a nu face nici o ispravă. ♦
Fig. (Urmat de determinări introduse prin
prep. „de”, care indică felul) Mulțime, puzderie.
2. Spec. (
Înv.) Praf de pușcă.
3. Substanță explozivă care se prezintă în formă de firișoare sau de granule. –
Lat. pulvis, -eris.pulbere (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)púlbere (púlberi), s. f. – Praf. –
Mr. pulbire. Lat. pŭlvĕrem (Pușcariu 1397; Candrea-Dens., 1458; REW 6842),
cf. vegl. pulvro, it. polvere, prov. poldra, fr. poudre, sp. port. pólvora; dintr-o formă metatetizată *
plŭvĕrem, alb. pljuhur, sard. piuer. –
Der. pulberărie, s. f. (fabrică, depozit de muniții);
împulbera, vb. (a se prăfui).
Cf. spulbera.pulbere (Dicționar de argou al limbii române, 2007)pulbere, s. f. sg. (tox.) 1. heroină.
2. cocaină.
pulbere (Dicționaru limbii românești, 1939)púlbere f. (lat.
pŭlvis, púlveris, m., rar f.; it.
pólvere, pv.
poudro, fr.
poudre, ĭar vpv.
pols, vfr.
pous [de unde și
poussière, colb], sp.
polvo, pg.
po d. lat.
*pŭlvus. V.
spulber, pudră, pulverizez).
Vechĭ. Azĭ Olt. Rar est. Colb: Praf:
pulbere de vînat (orĭ
de pușcă),
pulbere chimică. – În Serbia
púlbăr, n., pl.
ere.pulbere (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)púlbere s. f.,
g.-d. art. púlberii; pl. púlberipulbere (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pulbere f. praf:
pulbere de aur; fig.
pulbere de raze AL. [Lat. PULVEREM].