puhă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)púhă2,
púhe, s.f. (reg.) bucată de pânză răsucită, înnodată la un capăt (sau la ambele) folosită într-un joc de copii:
de-a puha.
puhă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)púhă3,
púhe, s.f. (reg.) perucă.
puhă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)púhă (púhe), s. f. –
1. (
Mold.) Biciușcă. –
2. (
Trans.) Joc de Ajun.
Pol. puha (Cihac, II, 299; Tiktin).
puhă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))PÚHĂ, puhe, s. f. (
Reg.) Bici lung și gros; harapnic. –
Ucr. puha, pol. puha.puhă (Dicționaru limbii românești, 1939)púhă f., pl.
e (pol.
puha, rut.
pugá, rudă cu rom.
pocnesc, bufnesc, pufnesc).
Est. Bicĭușcă cu care se joacă copiiĭ. Bicĭ lung:
mîna caiĭ c´o puhă lungă de cînepă (Sadov. Lumea. Bazar, Iașĭ, 9 Nov. 1924, 1, 1). V.
harapnic, pil 2.puhă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)puhă f. Mold.
1. biciu de surugiu:
din puha lungă mereu pocnind AL.;
de-a puha, un fel de joc copilăresc cu o basma înnodată la un căpătâiu. [Pol. PUHA].