puhoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUHÓI1, puhoaie, s. n. Cantitate mare de apă care curge cu repeziciune și forță; apă curgătoare umflată de ploi, care se revarsă cu forță; șuvoi. ♦ Ploaie mare, torențială. ♦
Fig. Mulțime mare de oameni sau de alte ființe care se deplasează năvalnic în aceeași direcție. ♦ (Adverbial) În cantitate sau în număr foarte mare, grămadă. [
Var.: (
reg.)
pohói, povói s. n.] – Din
sl. povonĩ.puhoi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUHOÍ2, pers. 3
puhoiește, vb. IV.
Intranz. (Despre ape curgătoare sau de ploaie) A curge în cantitate mare, cu repeziciune și forță; a se revărsa cu putere, a inunda. ♦
Fig. (Rar; despre oameni) A năvăli, a invada. – Din
puhoi1.puhoi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)puhói (puhoáie), s. n. – Torent, șuvoi. –
Var. pohoi, povoi. Sl. povonĭ (Tiktin; Candrea;
cf. Cihac, II, 284). –
Der. puhoială (
var. pohoială, povoială),
s. f. (torent);
puhoier, s. m. (uliu, Milvus regalis).
puhoĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)puhóĭ, V.
povoĭ.puhoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puhói s. n.,
pl. puhoáiepuhoi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)puhoí (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. puhoiéște, imperf. 3
sg. puhoiá; conj. prez. 3
să puhoiáscă