pufni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PUFNÍ, pufnesc, vb. IV.
Intranz. 1. (Despre ființe) A expira pe nări cu zgomot, scurt și sacadat (din cauza oboselii, a mâniei, a nemulțumirii). ◊
Expr. A pufni în (sau
de) râs sau (
tranz.)
a-l pufni pe cineva râsul = a izbucni într-un râs brusc și zgomotos.
2. (Despre mașini) A da afară cu zgomot, scurt și sacadat, aburi, gaze, fum; (despre aburi, gaze, fum) a izbucni, a ieși cu zgomot. –
Puf1 +
suf. -ni.pufni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)pufní (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. pufnésc, imperf. 3
sg. pufneá; conj. prez. 3
să pufneáscăpufnì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)pufnì v.
1. a sufla greu:
vezi-l cum pufnește AL.;
2. a râde cu hohot. [Onomatopee].