puiandru(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) PUIÁNDRU,puiendri, s. m. Augmentativ al lui pui1. [Pr.: pu-ian-. – Pl. și: puiandri] – Pui1 + suf. -andru.
puĭandru(Dicționaru limbii românești, 1939) puĭándru, -dră s., pl. ĭendri, ĭendre, ca măcălendri. Puĭ maĭ mare.
puiandru(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) puiándru s. m., art. puiándrul; pl. puiéndri, art. puiéndrii