psihotehnică (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PSIHOTÉHNICĂ s. f. Ramură a psihologiei care studiază problemele activității oamenilor sub aspectul practic, aplicativ. – Din
fr. psychotechnique.psihotehnică (Dicționar de neologisme, 1986)PSIHOTÉHNICĂ s.f. Disciplină care studiază problemele activității oamenilor (orientarea profesională, organizarea muncii etc.) pe baza datelor psihofiziologiei și ale psihologiei experimentale. [Gen.
-cii. / < fr.
psychotechnique].
psihotehnică (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PSIHOTÉHNICĂ (‹
fr. {i})
s. f. (În sens larg) Aplicarea psihologiei în studiul problemelor pur practice, precum organizarea muncii sau publicitate; (în sens strict) ansamblu de procedee științifice sau teste care permit aprecierea relațiilor psihice și motrice ale indivizilor pentru a determina caracterul și, respectiv, timpul de reacție motrică;
p. este utilizată în vederea orientării indivizilor către o profesie sau a selectării candidaților pentru o funcție dată și, în mod sistematic, la încorporarea recruților.
psihotehnică (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)psihotéhnică s. f.,
g.-d. art. psihotéhnicii