psalm (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PSALM, psalmi, s. m. 1. Imn religios biblic; (la
pl.) culegere formată din 151 de astfel de imnuri, cuprinsă în Vechiul Testament și care alcătuiește Psaltirea.
2. Imn, cântec (de factură religioasă); poezie (lirică). – Din
sl. psalmŭ.psalm (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)psalm (psálmi), s. m. – Imn religios.-
Var. înv. psalom. Mgr. ψαλμός (Murnu 48), în parte prin intermediul
sl. psalŭmŭ, psalomŭ. –
Der. psalmist, s. m., din
lat. psalmista, sec. XVIII;
psălmui, vb. (a cînta psalmi);
psalt, s. m. (cantor), din
ngr. ψαλτης,
mr. psaltu; protopsalt, s. m. (primul cantor), din
ngr. πρωτοψᾶλτης (Gáldi 224);
psalmodie, s. f. (cîntare monotonă a psalmilor), din
fr. psalmodie; psalmodia, vb., din
fr. psalmodier; psalterion, s. n. (vechi instrument muzical), din mgr. ψαλτήριον,
cf. sl. psalŭtyrja; psălție, s. f. (slujba de cîntăreț);
psaltire, s. f. (colecție de psalmi), din
ngr. ψαλτήριον;
psaltichie, s. f. (muzică vocală orientală), din
ngr. ψαλτιϰή.
psalm (Dicționaru limbii românești, 1939)psalm m. (ngr. și vgr.
psalmós, d.
psállo, cînt din harpă orĭ din chitară; lat.
psalmus). Cîntec din Biblie compus de David, după cum se crede. – Vechĭ și
psálom și
psalóm (vsl.
psalmŭ, psalŭmŭ, psalomŭ).
psalm (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)psalm s. m.,
pl. psalmipsalm (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)psalm m. cântec sacru compus (se crede) de regele David. [Gr. mod.].