prăbușitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRĂBUȘITÚRĂ, prăbușituri, s. f. Loc unde s-a prăbușit un teren, o construcție; surpătură. ♦ Ceea ce s-a prăbușit; dărâmătură. –
Prăbuși +
suf. -tură.prăbușitură (Dicționaru limbii românești, 1939)prăbușitúră f., pl.
ĭ. Loc prăbușit, surpătură.
prăbușitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prăbușitúră s. f.,
g.-d. art. prăbușitúrii; pl. prăbușitúri