prozopopee (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROZOPOPÉE, prozopopei, s. f. Figură retorică prin care autorul pune să vorbească o persoană absentă, defunctă sau un personaj alegoric. [
Var.:
prosopopée s. f.] – Din
fr. prosopopée, lat. prosopopeia.prozopopee (Dicționar de neologisme, 1986)PROZOPOPÉE s.f. Figură retorică prin care oratorul sau scriitorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort ca și când ar fi de față, ori le face să vorbească prin expunerea lui ca niște ființe vii; personificare. [Pron.
-pe-e, var.
prosopopee s.f. / < fr.
prosopopée, lat.
prosopopoeia, cf. gr.
prosopon – persoană,
poiein – a face].
prozopopee (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROZOPOPÉE s. f. figură retorică prin care autorul se adresează lucrurilor neînsuflețite, unui absent sau unui mort. (< fr.
prosopopée, lat.
prospopeia)
prozopopee (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)prozopopée s. f.,
art. prozopopéea, g.-d. art. prozopopéii; pl. prozopopéi, art. prozopopéile (-pe-i-)