provocare (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROVOCÁRE, provocări, s. f. Acțiunea de
a provoca și rezultatul ei; provocație. –
V. provoca.provocare (Dicționar de neologisme, 1986)PROVOCÁRE s.f. Acțiunea de a provoca și rezultatul ei; (
spec.) ațâțare, instigare. [<
provoca].
provocare (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROVOCÁRE s. f. 1. acțiunea de a provoca. 2. (jur.) aducere a cuiva, prin diverse acțiuni ilicite, într-o stare de tulburare sau emoție favorabilă comiterii unei infracțiuni. 3. producere artificială a unei boli, a unui avort. (< provoca)
provocare (Dicționar de argou al limbii române, 2007)provocare, provocări s. f. (bun.) situație dificilă, dar incitantă, care pune la încercare calitățile, priceperea, îndemânarea cuiva.
provocare (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)provocáre s. f.,
g.-d. art. provocắrii; pl. provocắri