provincie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PROVÍNCIE, provincii, s. f. 1. Unitate geografică sau administrativă dintr-o țară; regiune, ținut. ♦ Teritoriu sau localitate dintr-o țară situate în afara capitalei.
2. Teritoriu cucerit de romani în afara Italiei și supus legilor și organizării romane. [
Var.: (
înv.)
provínție s. f.] – Din
lat. provincia, fr. province.provincie (Dicționar de neologisme, 1986)PROVÍNCIE s.f. 1. Țară, regiune cucerită de romani în afara Italiei, supusă legilor romane și administrată de un guvernator roman.
2. Regiune, împărțire administrativă din unele țări. ♦ Orice parte a unei țări care este în afara capitalei. [Pron.
-ci-e, var.
provinție s.f. / < lat.
provincia, cf. it.
provincia, fr.
province].
provincie (Marele dicționar de neologisme, 2000)PROVÍNCIE s. f. 1. teritoriu cucerit de romani în afara Italiei, supus legilor și organizării romane. 2. regiune administrativă din unele țări. ◊ orice parte a unei țări în afara capitalei. (< lat.
provincia, fr.
province)
provincie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)províncie (províncii), s. f. – Ținut, regiune. –
Var. înv. proviinție. Lat. provincia (
sec. XVIII). –
Der. provincial, adj.;
provincialism, s. n.provincie (Dicționaru limbii românești, 1939)*províncie f. (lat.
provincia). Nume dat de Romanĭ țărilor cucerite afară din Italia și care maĭ întîĭ s´a dat
Provențeĭ (suduluĭ Franciiĭ). Întindere maĭ mare dintr´o țară:
România se compune din maĭ multe provinciĭ. Locuitoriĭ din provinciĭ:
provinciile liberale. Restu țăriĭ (în opoz. cu
capitala):
a locui în provincie.provincie (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)PROVÍNCIE (‹
lat.,
fr.)
s. f. 1. (În Roma antică) Teritoriu din afara Italiei, organizat de romani după cucerire și administrat de un magistrat (proconsul, procuror, legat).
2. Teritoriul unei țări în afară de capitală.
3. (În unele țări) Unitate administrativ-teritorială (
ex. în Canada, Indonezia, Laos ș.a.).
4. P. metalogenetică (sau
metaliferă) = regiune care cuprinde zăcăminte metalifere de aceeași origine (eruptivă, sedimentară sau metamorfică), apărute în anumite condiții și într-un anumit stadiu al evoluției geologice a unei regiuni și ale căror roci componente prezintă caractere petrografice generale comune. Termenul se utilizează mai ales în cazul formațiunilor eruptive.
P. paleogeografică = regiune întinsă din scoarța terestră care, într-un anumit interval de timp geologic, a prezentat condiții fizico-geografice specifice de relief, de climă, de salinitate a apelor, care au generat o floră și o faună specifice.
P. biogeografică = subunitate în cadrul regionării biogeografice a globului, mai mică decât subregiunea (
ex. p. dacică și cea moesică sunt subunități ale subregiunii eurosiberiene).
provincie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)províncie (-ci-e) s. f.,
art. província (-ci-a), g.-d. art. provínciei; pl. províncii, art. provínciile (-ci-i-)provincie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)provincie f.
1. nume ce Romanii dedeau țărilor cucerite afară din Italia:
provinciile Greciei și Hispaniei; 2. întindere de țară ce face parte dintr’un Stat:
România coprindea în vechime mai multe provincii: Oltenia, Țara Românească, Moldova, Basarabia și Bucovina; 3. ceeace este afară din capitală:
Bucureștii și provincia.