protimie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)protimíe (protimíi), s. f. – Bunăvoință.
Ngr. προθυμία (Gáldi 242).
protimie (Dicționaru limbii românești, 1939)protimíe f. (ngr.
prothymia).
Vechĭ. Bună dispozițiune, bunăvoință. – Și
prof-.protimie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)protimie f.
pop. preferință. [Gr. mod.].