prooroc (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)prooróc (prooróci), s. m. – Profet. –
Var. proroc și
der. Mr. pruuroc. Sl. prorokŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 40; Cihac, II, 295). Rezultatul
oo ‹
o a fost explicat de Graur,
BL, III, 50, drept „brisure” a vocalei între doi
r; dar situațiile invocate nu sînt convingătoare,
cf. creer, greer, proor. Pentru ca „brisure” să fie efectivă, ca în cazul de față, ar trebui să se adauge condiția unui
o posterior; astfel ar fi vorba mai curînd de o disimilare vocalică,
cf. prolog, care se pronunță vulgar
proolog. –
Der. prooroci, vb. (a profetiza, a prezice);
proorocie, s. f. (profețire);
proorociță, s. f. (profetesă), din
sl. proročica; proorocesc, adj. (profetic);
proorocea, s. f. (
Olt., ultima recitare pe care o fac colindătorii de la Crăciun după ce au colindat);
prorocestvui, vb. (
înv., a prezice), din
sl. proročistovovati.