prorector (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRORÉCTOR, prorectori, s. m. Locțiitor al unui rector. – Din
rus. prorektor, germ. Prorektor. Cf. engl. prorector.prorector (Dicționar de neologisme, 1986)PRORÉCTOR s.m. Locțiitor al unui rector. [Cf. engl.
prorector].
prorector (Marele dicționar de neologisme, 2000)PRORÉCTOR s. m. locțiitor al unui rector. (< germ.
Prorektor, rus.
prorektor)
prorector (Dicționaru limbii românești, 1939)*proréctor m. (lat.
pro, în loc de, și
rector). Acela care ține locu rectoruluĭ.
prorector (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)proréctor s. m.,
pl. proréctori