proptă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)PRÓPTĂ, propte, s. f. (
Reg.)
1. Proptea.
2. (În
expr.)
A se pune proptă sau
a sta în proptă cuiva = a se opune, a se împotrivi. – Din
propti (derivat regresiv).
proptă (Dicționaru limbii românești, 1939)próptă f., pl.
e (d.
proptesc).
Vest. Proptea.
Fig. A te pune´n proptă, a te opune, a pune opor.
În proptă, contra:
în propta furiiĭ apelor.proptă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)próptă (
reg.)
s. f.,
g.-d. art. próptei; pl. própte